Aseara a avut loc un cutremur cu epicentrul in Vrancea, la adancimea de 96 de kilometri, cu magnitudinea 5,3 grade pe scara Richter. Cutremurul s-a resimtit si la Bucuresti cu magnitudinea de 4 grade pe scara Mercalli, iar in zona epicentrala cu 5 grade pe scara Mercalli.
Seismul a durat in jur de 3min, ca amplitudine maxima pe seismograf. Cutremurul s-a resimtit si in Bulgaria si Republica Moldova. Gheorghe Marmureanu, directorul Institutului National de Fizica a Pamantului a declarat, la Realitatea TV, ca a fost “un cutremur normal”. “Care-i problema?”, a adaugat el in cadrul unei interventii, in direct, la acelasi post de televiziune. Marmureanu a dat asigurari ca nici un cutremur important nu va avea loc in Romania in urmatoarea perioada. Retelele de telefonie mobila s-au blocat la scurt timp dupa producerea cutremurului din pricina suprasolicitarii.
Raed Arafat, subsecretar de stat la Ministerul Sanatatii a facut apel la populatie sa apeleze numarul 112 numai daca au o urgenta, altfel blocheaza serviciul de urgenta. Expertii seismologi sustin ca, in Romania, cutremurele de magnitudine mare (peste 7 grade) se produc cu o periodicitate de 30-40 de ani. Ultimele trei seisme majore despre care exista informatii s-au produs in anii 1908, 1940 si 1977. Ultimul cutremur devastator din Romania a avut loc in seara zilei de 4 martie 1977, care a avut o magnitudine de 7,2 grade. In urma acestui cutremur au murit peste 1.500 de oameni, majoritatea in Capitala. Potrivit unei afirmatii a geofizicianului Charles Richter (cel care da numele scarii de magnitudine – n.n.), trimisa specialistilor romani si citata de National Geografic, Capitala Romaniei este una dintre aglomerarile urbane cele mai expuse la cutremure. “Nicaieri in lume nu exista o concentrare de populatie atat de expusa la cutremure provenind sistematic din aceeasi sursa. Singurele fenomene asemanatoare sunt cutremurele repetate ce au loc in adancime in regiunea Hindukush, din India”, a spus Richter.